Cum se întocmeşte un testament şi cum pot să îl înregistrez ?

Ultima actualizare: 10/1/2012

Testamentul este valabil dacă este întocmit în forma reglementată prin Legea moştenirilor şi sub rezerva condiţiilor stabilite prin lege. Testamentul olograf este cea mai simplă formă de testament şi este valabil dacă testatorul îl scrie de mână de la început pînă la sfârşit şi îl semnează. În cazul în care testatorul nu scrie personal testamentul, acesta va fi valabil numai dacă sunt prezenţi doi martori în momentul în care testatorul îl semnează. Cei doi martori trebuie să semneze testamentul la rândul lor şi să nu aibă legături de rudenie cu testatorul. Cea de-a treia persoană, care scrie testamentul conform voinţei testatorului, poate fi o rudă, o cunoştină, un avocat sau un notar. În cazul unui testament notarial, i.e. un testament întocmit sub forma unui document notarial, notarul este prezent în calitate de autoritate publică însărcinată cu întocmirea şi redactarea testamentului conform voinţei testatorului, testament pe care îl va citi testatorului în prezenţa celor doi martori. Exemplarul original al testamentului sub formă de document notarial este păstrat în biroul notarului până în momentul decesului testatorului şi citirii dispoziţiilor testamentare. După decesul testatorului şi înainte de citirea dispoziţiilor testamentare, notarul transmite testamentul instanţei. Se iau în considerare anumite dispoziţii legale în cazul testamentelor redactate în străinătate, pe o navă sub pavilion sloven, într-o situaţie de urgenţă, în război, precum şi în cazul testamentelor internaţionale sau al celor nuncupative.

Testamentul va fi considerat valabil din punctul de vedere al formei, dacă forma sa este valabilă în baza oricăruia dintre următoarele sisteme juridice:
1. legea locului unde a fost întocmit testamentul;
2. legea ţării al cărei cetăţean era testatorul în momentul efectuării dispoziţiei testamentare sau în momentul decesului;
3. legea locului unde testatorul avea domiciliul stabil în momentul efectuării dispoziţiei testamentare sau în momentul decesului;
4. legea locului unde testatorul avea domiciliul temporar în momentul efectuării dispoziţiei testamentare sau în momentul decesului;
5. legea Republicii Slovenia;
6. pentru proprietăţile imobiliare – şi legea ţării unde se află respectiva proprietate imobiliară.

Anularea unui testament este valabilă în ceea ce priveşte forma acestuia, dacă forma respectivă este valabilă în baza oricăreia dintre legile care reglementează valabilitatea formei unui testament, în conformitate cu primul paragraf al acestui articol.

În Republica Slovenia, Registrul central al testamentelor este administrat de Camera Notarilor din Slovenia. Registrul Central conţine informaţii despre testamentele redactate sub formă de acte notariale; testamentele păstrate de notari; testamentele redactate de către un avocat sau păstrate de acesta; testamentele judiciare şi testamentele păstrate la Curtea de Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile Legii privind moştenirile. Notarii, avocaţii şi Curţile de Justiţie (autorii), care întocmesc un testament sau cărora le este transmis un testament spre păstrare, depun la Camera Notarilor cererea de înregistrare în Registrul Central al Testamentelor în termen de cel mult 15 zile de la data redactării sau depunerii testamentului. Orice înregistrare operată în registru pe durata vieţii testatorului este confidenţială, în timp ce, după decesul testatorului, instanţa sau persoanele care au un interes legitim (moştenitorii) pot solicita un extras din registru.
Informatii privind pastrarea, inregistrarea si cautarea unui testament sunt disponibile si pe website-ul Asociatiei Retelei Europene a Registrelor de Testamente (ARERT/ENRWA ) in cadrul sectiunii “Pagina Informativa”.

www.arert.eu